Export

Compania noastră își desfășoară cu succes activitatea de export pe teritoriul Europei – produsele noastre sunt cunoscute și îndrăgite în peste 10 țări de pe continentul european, printre care:

  • Belgia
  • Cipru
  • Croația
  • Franţa
  • Germania
  • Grecia
  • Irlanda
  • Italia
  • Malta
  • Macedonia
  • Marea Britanie
  • Muntenegru
  • Olanda
  • România
  • Serbia
  • Spania
  • Ungaria

La orce întrebare, care provine din partea clienților noștri potențiali, răspundem individual, punând la dispoziția clientului respectiv toate informațiile necesare. În ceea ce privește partenerii noștri, cu care am intrat în relații de lungă durată, lucrăm întotdeauna în colaborare, ca să alegem portofoliul cel mai potrivit pentru nevoile pieței acestora.

Fabrica noastră acoperă și îndeplinește toate cerințele internaționale pentru fabricarea unor produse sigure și de calitate. Tradițiile pe care le trăim și experiența pe care am dobândit-o, ne dau avantajul de a fi foarte competitivi pe piețele externe cu propriile noastre mărci.Potențialul și capacitatea de producție pe care le avem, ne permit să fabricăm produse cu marca clientului (private label) – lucrăm după design individual și caracteristici adaptate nevoilor fiecăruia dintre ei. În prezent, compania are proiecte finalizate pentru mărci proprii cu lanțuri mari de retail, cum ar fi Metro Cash&Carry, Billa, Kaufland etc.

Ambalajele cu care lucrăm sunt cutii metalice și de aluminiu formate în profunzime de următoarele tipuri:

                                                                          
Ø99 cu capac Easy Open – 150 g / 160 g *cutie de oțel                                                                                   Ø99 cu capac Easy Open – 300 g *cutie de oțel
                                                                                          
Ø84 cu capac Easy Open – 160g *cutie de oțel                                                                                       Hanza cu capac Easy Open – 170g / 180g *cutie de aluminiu

1/4 Club u capac Easy Open – 125g *cutie de oțel and capac din aluminiu
 Pentru mai multe informații puteți să ne contactați prin e-mail: export@compass-bg.com sau la tel. +359 882 67 67 27